Agresiunea școlară: Semnele de alarmă la copii pe care părinții trebuie să le observe la timp

Un tată de un adolescent de 13 ani!

Impactul agresivității în școli: semnalele pe care părinții trebuie să le recunoască înainte să fie prea târziu

Un tată de un adolescent de 13 ani, responsabil pentru incidentul violent petrecut într-o instituție de învățământ din Bistrița, a declarat că nu a sesizat nicio abatere în comportamentul nepotului său, deși l-a dus personal la școală în ziua incidentului. Părinții au examinat dispozitivele electronice ale elevului, fără a identifica conținuturi suspecte. Corpul didactic îl caracteriza ca un elev exemplar, calm și cu performanțe academice remarcabile. Totuși, bunica susține că adolescentul era ținta abuzurilor școlare și că familia a notificat instituția.

În paralel, pe un profil TikTok atribuit elevului au fost identificate postări cu ton violent și extremist.

Până la clarificarea motivelor care l-au condus la atac și a influenței conținuturilor online, cazul pune în lumină întrebarea despre ce rol joacă adulții în formarea percepțiilor tinerilor.

Psihologul Ramona Ivan a explicat pentru portalul Totul Despre Mame că un elev a pătruns într-o școală din Bistrița armat cu un cuțit, după ce pe un cont TikTok atribuit lui apăruseră amenințări cu violența. Aceste semnale erau vizibile public, dar au devenit știre de ultimă oră abia după ce doi oameni au fost răniți.

În luna martie a anului 2025, spectatorii urmăreau cu îngrijire seria Netflix „Adolescence”, care povestește povestea unui adolescent de 13 ani acuzat de uciderea unei colegi.

Întrebarea centrală a fost cum este posibil ca părinții să nu fiu la curent cu gândurile copilului, cu ceea ce consumă pe rețelele sociale și cu intensitatea urii pe care o acumulează fără ca adulții să o detecteze.

Până atunci, parea o dramă distantă. Azi, serialul ne trimite cu gândul la realitatea din Bistrița.

Situația elevului de 13 ani este în faza de anchetă, dar evenimentul ne impune, în calitate de părinți, să ne adresăm a două întrebări fundamentale: cât de profund cunoaștem interiorul copiilor noștri, chiar și atunci când sunt fizic prezenți? Și ce procent din resentimentul pe care îl absorbe pe internet au asimilat, poate fără să ne dăm seama, direct de la noi?

Eroare de evaluare: un elev calm nu este automat un elev fără probleme ascunse.

„Un copil poate apărea liniștit, cu note excelente și fără manifestări agresive evidente, fără ca adulții să fie la curent cu dinamica interioară și online a acestuia”, a precizat psihologul Ramona Ivan.

Perioada de tranziție a adolescenței este marcată de dorința de a-și construi o identitate distinctă de cea familială. Tinerii caută intimitate, aprobare din partea grupului de prieteni și descoperiri personale pe care nu le partajă integral cu părinții. Acest proces este natural.

Problema apare când confundăm respectul pentru intimitate cu retragerea totală din viața lor, sau când presupunem că notele bune și lipsa problemelor vizibile echivalează cu bunăstare globală.

Așa ne pierdem din vedere ce îi frământă, unde caută validare și ce tipuri de oameni sau idei îi atrag. „În unele cazuri, părinții cunosc bine copilul în mediul familial, dar rămân în afara lumii în care acesta se mișcă când este singur, în fața ecranului”, a subliniat specialistul.

Este posibil să cunoaștem ce jocuri joacă adolescentul, pe ce aplicații navighează și cât timp petrece conectat, dar să nu știm ce mesaje primește, ce îl îngrijorează sau ce conținuturi pline de resentiment consumă.

Mai important este ce interpretare dă el acestor stimulări și cu cine le discută. Distincția dintre percepția părinților și realitatea online a fost studiată într-o cercetare realizată în Cehia, care a implicat aproximativ 3.000 de copii și părinții lor. Rezultatele arată că verificarea dispozitivelor nu garantează o înțelegere profundă a experiențelor digitale ale copiilor.

În schimb, acei părinți care discutau regulat cu adolescenții și le oferau sprijin aveau o viziune mai clară a vieții lor online. Întrebarea relevantă nu este durata conexiunii, ci natura conținutului descoperit acolo și nu în alte medii.

Este posibil să fie parte a unui grup în care, pentru prima dată, cineva îi validează sentimentele. Un necunoscut care îi spune că problema nu este a lui, ci a celorlalți. O comunitate în care furia este validată, nu pusă la îndoială.

Părinții pot observa același adolescent la masa de seară, pot verifica teme și pot cunoaște prietenii școlari, fără a avea o idee despre ce alte explicații primește în restul timpului despre lume și despre vinovăția pentru suferința lui.

Eroare de evaluare: procesul de radicalizare nu se limită la platformele digitale. Copilul nu asimilează învățăminte doar din declarațiile noastre directe.

Radicalizarea nu se limitează doar la online, nu?

Le primește și din modul în care noi, adulții, comentăm ceilalți.

Din glumele noastre, din categoriile de oameni pe care le disprețuim și din explicațiile pe care le oferim când lucrurile merg prost„, a explicat psihologul, ilustrând prin un exemplu: ”Există o diferență esențială între a spune: «Trăim greu, salariile sunt insuficiente și politicile economice necesită reformă» și a spune: «Trăim greu din cauza acestor oameni, ei sunt dușmanii noștri și nu merită să fie tratați ca ceilalți».

În prima formulare, copilul învață să identifice problemele și să caute rezolvări. În a doua, poate asocia suferința cu existența unui vinovat care trebuie pedepsit sau exclus. Deși poate ne pare greu de crezut, adolescenții nu construiesc convingerile exclusiv din conținutul online.

Le formează și în mediul familial, ascultând ce spunem noi când urmărim știrile, când ne supărăm din cauza facturilor sau când comentăm actualitățile naționale. Declarații precum „înainte era mai bine”, „străinii vin și preiau locurile noastre de muncă”, „toți cei care gândesc diferit sunt proști sau vânduți” sau „anumite categorii sunt de vină pentru toate problemele”.

Pentru adulți, pot fi simple izbuciri de moment, uitate în câteva minute. Pentru un adolescent în proces de construire a viziunii asupra lumii, ele pot deveni explicații acceptate ca adevăruri. Aici se află punctul orb pentru părinți: nu este necesar să transmitem direct ordinul de a ură.

Este suficient să ne audă comentând cu dispreț aceleași categorii de oameni, să vadă cum tratăm cei cu care nu suntem de acord sau cum identificăm mereu un vinovat pentru nemulțumirile noastre.

Nu înseamnă că va adopta automat aceste idei sau că va deveni violent.

Dar ceea ce pentru noi este o reacție impulsivă poate deveni, pentru el, o lentilă permanentă prin care privește realitatea.

Eroare de evaluare: presupunem că internetul doar expune copiii la conținut negativ, nu că îi poate induce să creadă în el.

„Videoclipurile scurte, mesajele emoționale, repetiția și reacțiile publicului pot face ca o idee să pară mai răspândită, mai acceptată și mai adevărată decât este în realitate”, a explicat Ramona Ivan.

Spațiul digital poate întări prejudecățile cu care adolescentul vine în contact în mediul familial, școlar sau în grupul de prieteni.

Gândiți la un adolescent care aude acasă că „înainte era mai bine”, că „politicienii au distrus țara” și că „ne-ar trebui un lider care să impună ordine”.

Intră pe TikTok și descoperă materiale video cu Ceaușescu prezentat ca un conducător care a construit fabrici și a oferit locuri de muncă. Sau clipuri în care un lider autoritar este descris ca singurul capabil de a salva țara.

Dacă nu deține cunoștințe ample despre comunism, represiunea sau natura unei dictaturi, de unde să înțeleagă ce lipsește din narativul prezentat?

Nu este un fenomen ipotetic. Conform unui sondaj INSCOP din iulie 2025, aproape 45% dintre tinerii cu vârstă între 18 și 29 de ani considerau comunismul o perioadă pozitivă. Aceasta nu implică că acești tineri sunt extremiști, ci că o parte dintre ei privesc favorabil un regim pe care nu l-au experimentat direct.

Într-un interviu pentru Totul Despre Mame, istoricul și antropologul Adrian Majuru a subliniat că mulți tineri nu dispun de suficiente cunoștințe istorice pentru a identifica manipulările.

A analizat lacunele din educația istorică și facilitatea cu care ideile extremistele sunt prezente ca soluții la problemele actuale. Școala poartă o parte din responsabilitate.

Profesorul de istorie Ovidiu Iordache a arătat, printr-un articol publicat de Totul Despre Mame, cât de limitat este spațiul dedicat extremei drepte în manualele de gimnaziu. Într-unul dintre manualele analizate, întreaga prezentare a extremei drepte interbelice se rezuma în doar trei propoziții. Cum poate un elev recunoaște propaganda legionară pe internet dacă nu înțelege istoria și periculozitatea ideologiei lor? Aici se află capcana pentru părinți.

Este tentant să considerăm că un videoclip despre Ceaușescu, o glumă cu ton rasist sau un discurs despre „dușmanii țării” sunt doar niște prostii pe care copilul le trece cu vederea.

Totuși, el poate întâlni aceleași idei de zeci de ori, rostite de persoane pe care le admiră, susținute de mii de comentarii și prezentate drept adevăruri ascunse de adulți sau de școală.

Internetul nu inventează toate prejudecățile. Uneori le preia din familie și din societate, le repetă și le amplifică.