Cine se îngrijește de mamele care îngrijesc toți ceilalți?

Cine îngrijește mamele?

Eli Roman, jurnalistă și mamă a trei copii, a înțeles din propria experiență că rolul de părinte nu se poate duce singur. Într-un interviu acordat platformei „Totul Despre Mame”, ea povestește povara pe care o poartă multe femei și golul lăsat de familiile fără rețea de sprijin. Dincolo de grija constantă pentru copii, se ascunde o întrebare pe care o ignorăm prea des: cine se îngrijește de acei părinți care se dedică altor persoane?

Eli Roman este și ambasador și fundraiser pentru Asociația SAMAS, o organizație specializată în programe de educație și asistență pentru sănătatea mamelor și copiilor. Experiența directă cu maternitatea a motivat-o să se concentreze asupra problemelor familiilor care nu au acces la informație corectă, servicii medicale sau sprijin din partea celor apropiați. În activitatea ei, susține inițiative precum programul „Cutia Bebelușului”, destinat mamelor și nou-născuților din comunități vulnerabile.

În dialogul cu „Totul Despre Mame”, Eli Roman vorbește atât din poziția unei mame care a trebuit să echilibreze creșterea a trei copii cu cariera, cât și din cea a unei persoane care a cunoscut pe viu dificultățile familiilor în nevoie. De la presiunea de a fi o mamă perfectă până la lipsa sprijinului social, discuția scoate la lumină o întrebare rară: cine are grijă de părinții care au grijă de copii?

La data de 31 octombrie, Eli Roman va participa ca vorbitoare la conferința „Primii doi ani. Cum să aibă un început bun și copilul, și părinții”, organizată de „Totul Despre Mame” la ARCUB București. Alături de medici și specialiști în dezvoltarea copilului, ea va discuta transformările pe care le aduce maternitatea în viața unei femei și importanța ca părinții să nu fie lăsați singuri în fața provocărilor. Evenimentul acoperă teme cruciale pentru părinți, de la îngrijirea bebelușului și gestionarea somnului până la epuizarea parentală și necesitatea sprijinului extern. Se încurajează publicul să rezerveze locul la conferință și să vină să afle răspunsuri la întrebările care apar în primii doi ani de viață a copilului.

Cum se schimbă maternitatea?

În interviu, Eli Roman este întrebată despre schimbarea perspectivei după nașterea primului copil. Ea recunoaște că înainte de maternitate vedea doar imaginea idealizată a parenting-ului: plimbările liniștite cu căruciorul, pozele zâmbitoare și momentele de bucurie. Abia după ce a trecut prin experiența reală, a început să perceapă efortul invizibil: nopțile fără somn, epuizarea fizică și emoțională, anxietatea de a nu face destul sau de a nu știu ce este mai bine. Subliniază necesitatea acută a mamelor de a avea un „trib”, o comunitate de sprijin care să nu judece, ci să asculte și să ofere o mână de ajutor fără să ceară nimic în schimb, astfel încât fiecare mamă să știe că cineva o vede și o poate ajuta.

Întrebarea despre ce a schimbat între primul și al treilea copil scote la lumină evoluția mentală a mamei. La primul născut, există adesea o capcană uriașă numită „iluzia controlului”, combinată cu presiunea instinctului matern. Cererea ajutorului sau consultarea specialiștilor e văzută uneori, inconștient, ca o slăbiciune, cu gândul „Cum de altele pot și eu nu?”. La al doilea copil, acea teorie se dărâmă rapid: ceea ce a funcționat perfect la primul este complet inutil la al doilea, deoarece fiecare copil are un temperament diferit, iar logistica se multiplică, nu doar se dublează. Aici începe să scadă ego-ul și să apară pragmatismul.

La al treilea copil, mitul mamei atotștiutoare și autosuficiente dispare definitiv. Copiii sunt indivizi unici, iar nevoia de ajutor nu e un eșec, ci o condiție de supraviețuire. Eli Roman mărturisește că a devenit o mamă care înțelege mai multe și își pune mai puține întrebări, acceptând că nu toate zilele sunt frumoase și că se poate iubi copiii din tot sufletul și totuși a fi obosită, având nevoie de liniște și simțind că nu mai poate. A încetat să se impună presiunea perfecțiunii și să facă achiziții impulsive cărora acum nu le mai găsesc rostul. Un exemplu concret este căutarea celui mai mic și ușor cărucior, fiind cea care îl ridica, împingea sau punea în mașină singură.

Ce rol joacă comunitatea?

Când se discută despre sprijinul pentru părinți, gândul se îndreaptă repede spre bunici, rude sau prieteni. Dar ce se întâmplă cu familia care nu are această rețea naturală? Eli Roman explică că atunci când „satul” natural lipsește, locul lui trebuie preluat de o rețea structurată, formată din mai mulți piloni. În societatea modernă, ONG-urile și asociațiile dedicate familiei devin de multe ori cel mai primitor „sat” de suplinire. Într-o societate funcțională, statul ar trebui să fie primul nivel de siguranță pentru familii. Atunci când bugetul permite, părinții își reconstruiesc satul prin servicii specializate la care apelează sau, mai putem spune, că „își închiriază satul”.

Presiunea exercitată asupra mamelor este la cote istorice. Într-o societate în care femeile sunt așteptate să fie mame perfecte, iar sprijinul social lipsește, multe femei ajung la limita puterilor. Eli Roman subliniază că nu e o slăbiciune să ceri ajutor, ci o necesitate. Fiecare mamă are dreptul la o rețea de sprijin care să o ajute să nu se simtă singură în fața provocărilor.

Maternitatea nu e o linie dreaptă, ci o curvă cu urcări și coborâri. Fiecare copil aduce provocări noi, iar fiecare mamă se transformă odată cu ei. Eli Roman povestește cum a învățat să ceră ajutor și să accepte că nu poate fi perfectă. Această acceptare e o formă de maturitate și o cheie pentru sănătatea mentală a mamei.

Comunitatea e un pilon esențial pentru sprijinul mamelor. Fiecare mamă are nevoie de un „trib” care să o înțeleagă și să o ajute. ONG-urile și asociațiile dedicate familiei devin de multe ori cel mai primitor „sat” de suplinire. Statul ar trebui să fie primul nivel de siguranță pentru familii, dar când bugetul permite, părinții își reconstruiesc satul prin servicii specializate.