Copilul spune „urăsc școala”? Ce înseamnă de fapt și cum să-l ajutăm

Când copilul spune „urăsc școala”, ascunsă e adesea frica!

Vocea unui copil care zice că îi displace școala poate părea, la prima vedere, doar o reacție la o zi grea, la un test dificil sau la o discuție tensa cu un coleg. În multe cazuri, este exact asta.

Dar când această frază devine un ritual zilnic — când copilul plânge fiecare dimineață înainte de a pleca la cursuri, când are dureri de stomac sau de cap fără explicare medicală, când încearcă să fugă din clasă înainte de să se termine ora — atunci experții spun: nu te oprește doar la cuvinte.

Ce se întâmplă poate fi refuz școlar, un comportament care nu este o etichetă psychiatrică fixă, ci o reacție la o anxietate sau o suferință afectivă care face că prezența la ore pare o sarcină insuportabilă.

Copilul poate dori să fie acolo, dar frica îl blochează.

Intrarea în școală sau rămânerea acolo devine, pentru el, o provocare seemingly imposibilă.

Pediatrul psihiatru Joseph Austerman de la Cleveland Clinic face o distincție clară: nu e vorba de lene sau de rebellie.

E vorba de o anxietate adâncă, de o nesiguranță care îl paralizează. El explică că fenomenul nu nasce dintr-o atitudine de provocare, ci dintr-o frică reală, deosebită.

Spune „urăsc școala” înseamnă, adesea, „mi este frică”.

Stresul și îngrijorarea excesivă sunt printre cele mai frecvente motive pentru care un copil evită școala. Poate se teme de evaluări, de a-și prezenta un proiect, de separarea de părinți sau de o interacțiune socială care îi pare prea complexă. Această tensiune interioară se manifestă, uneori, prin simptome fizice: dureri de cap forte, dureri de stomac, senzătate de greață sau de amețel.

Academia Americană de Pediatrie observă că aceste semni apar, de obicei, doar în zilele de școală și dispar în weekend.

Busman sfătuiește părinții să nu înceapă cu întrebări dure precum Cine te hărțuiește?

Psihologul Rachel Busman de la Child Mind Institute face o diferență importantă: refuzul de a merge la școală nu e același cu vrea să lipi.

Ce face diferența? Intensitatea anxietății, cât timp durează evitarea, cât de puternic se oppose copilul și cât de mult afectează acest lucru familia.

Uneori, problema nu e școala în sine, ci un element specific din ea.

Copilul nu respinge învățarea, ci încearcă să evite ceva precis: hărțuirea de către colegi, neînțelegerile în grupul de prieteni, frica de a nu se integra, dificultățile de a urmări programul, presiunea notelor, o relație grea cu un profesor sau frica de anumite situații.

La adolescenți, trebuie să luăm în calcul și posibilitatea unei depresii sau a altor tulburări mentale.

Busman sfătuiește părinții să nu înceapă cu întrebări dure precum „Cine te hărțuiește?”, ci să lase să apară naturalmente în discuțiile zilnice despre profesori, teme sau colegi. Dacă copilul menționează ceva important, recomandarea e simplă: oprește-te, ascultă activ, fără judecăți premature.

Uneori, „urăsc școala” ascunde o dificultate de învățare nediagnosticată. Un copil care se simte constant depășit de cerințe poate începe să evite locul unde simte neputința cel mai puternic.

Child Mind Institute citează cazul unui copil considerat anxios sau opoziționist, care, după o evaluare, a fost diagnosticat cu dislexie.

Neuropsihologul Angela Dewey spune: „El nu era sfidător — era copleșit de sarcinile de citire și scriere.” Academia Americană de Psihiatrie a Copiilor și Adolescentelor confirmă: în unele cazuri, spatele refuzului școlar se găsesc dificultăți de învățare, ADHD, autism sau alte condiții care fac școala să pare prea grea de gestionat.

Și nu în ultimul rând, bullying-ul — inclusiv cel online — este menționat de organizații medicale ca o cauză frecventă a evitării școlii. Copilul poate se teme de pauze, de drumul către școală, de anumite ore sau de întâlnirea cu o anumită persoană.