Cum ajută modelele teoretice de leadership în gestionarea clasei de elevi

Ce ne-a lăsat moștenire Kurt Lewin?

Contextul educațional contemporan traversează o transformare profundă, vizibilă atât în reglementările legale, cât și în arhitectura instituțională. Direcția este clară: trecerea spre o pedagogie incluzivă, unde elevul devine centrul întregului proces.

Această evoluție redefinește semnificația profesoratului.

Nu mai este suficientă simpla transmitere a cunoștințelor; este necesară o competență managerială complexă, capabilă să structureze mediul de învățare, să arbitreze conflictele și să susțină dinamica de grup.

În sala de clasă, diversitatea este evidentă: ritmul de asimilație variază, apar cerințe educaționale speciale și, uneori, se formează clase combinate.

De aceea, controlul clasei nu se reduce la impunerea ordinii, ci implică o combinație de bază teoretică, abilități practice și, fundamental, aptitudinea de a construi legături umane.

Modul de acțiune al cadrului didactic are un impact direct asupra climatului educațional și asupra sentimentului de apartenență al fiecărui elev.

Cum schimbă inteligența emoțională regulile jocului?

Unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute cadre teoretice despre stilurile de conducere este cel dezvoltat de Kurt Lewin, împreună cu Robert Lippitt și Robert K. White. Acești cercetători au identificat trei tipuri de comportament managerial: autoritar, democratic și laissez-faire. În mediul școlar, distincția dintre aceste stiluri se manifestă prin modul în care se stabilesc regulamentele, se alocă sarcinile și se oferă feedback.

Studiile lor au demonstrat că abordarea autoritară poate produce performanțe imediate, dar pe termen lung generează dependență, pasivitate și tensiuni ascunse. Stilul laissez-faire duce la lipsă de structură, iar colectivul nu reușește să se constituie ca grup coerent. Varianta democratică a obținut cele mai bune rezultate, stimulând colaborarea, inițiativa și satisfacția elevilor.

Totuși, aplicarea rigidă a acestui stil, fără atenție la componenta afectivă, lasă neacoperite așteptările emoționale ale elevului.

În acest punct intră în scenă modelul lui Daniel Goleman, care examinează leadership-ul prin prisma inteligenței emoționale. Goleman clasifică șase stiluri de conducere. Patru dintre ele – vizionar, coaching, afiliativ și democratic – sunt denumite rezonante, deoarece generează un efect pozitiv asupra stării afective a echipei. Celelalte două – promotor și coercitiv – sunt considerate disonante.

Acestea pot fi utile în contexte specifice sau în momente de criză, însă utilizarea lor frecventă poate declanșa anxietate și blocaje cognitive. Pentru mulți elevi, profesorul reprezintă o figură de referință crucială, în afara cercului familial.

De aceea, este esențial ca cadrul didactic să priorizeze stilul coaching, care susține progresul individual în ritmul propriu al fiecărui elev, și stilul afiliativ, care îngrijește calitatea relațiilor interpersonale din clasă.

Prin această abordare, elevii se simt în siguranță, înțeleg așteptările și dezvoltă abilitatea de a-și autorregla comportamentul.

Cum combinăm sarcinile cu latura umană?

Privite izolat, ambele sisteme au limitele lor. De aceea, am propus o integrare a acestora într-o matrice cu două axe. Prima dimensiune măsoară gradul de orientare spre sarcina de învățare, adică obiectivele curriculare și respectul față de reguli. A doua dimensiune reflectă gradul de orientare spre elevi, către necesitățile lor emoționale, incluziunea și climatul general. Din interacțiunea acestor axe rezultă patru profiluri distincte.

Profesorul care se concentrează intens pe sarcină, dar neglijează aspectul uman, adoptă un mod autoritar-coercitiv, ceea ce duce la conformism și inhibiție la elevi. Cel care se focalizează preponderent pe elevi, în detrimentul obiectivelor academice, adoptă un stil afiliativ-permisiv, unde mediul este cald, dar procesul de asimilație rămâne haotic.

Cel care nu pune accent pe niciuna dintre dimensiuni se comportă pasiv, de tip laissez-faire, abandonând practic funcția de lider. În schimb, cadrul didactic care echilibrează ambele axe adoptă un stil democratic-rezonant, considerat cel mai eficient, deoarece asigură atât rezultate școlare solide, cât și o atmosferă de clasă unitară.

Bibliografie Gherguț, A. Ceobanu, C. Diac, G. et al. Introducere în managementul clasei de elevi.

Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2011. Goleman, D. Inteligența emoțională în leadership. București: Curtea Veche, 2005. Iucu, R. Managementul clasei de elevi.

Iași: Polirom, 2006.