Nu știu încă! – cuvintele care schimbă modul în care copilul învață
Articolul oferă o perspectivă asupra erorilor ca parte naturală a învățării preșcolare și examinează modul în care limbajul adulților poate transforma un copil care se confruntă cu greșeala într-un…
De la „Te înșeli” la „Spune-mi cum ai crezut”
Articolul oferă o perspectivă asupra erorilor ca parte naturală a învățării preșcolare și examinează modul în care limbajul adulților poate transforma un copil care se confruntă cu greșeala într-un explorator curajos. Se prezintă strategii ușor de integrat în munca grupului mare: întrebări care fac procesul de Cuvântul cheie: educație timpurie, feedback, eșec, autonomie, perseverență.
De ce merită să vorbim despre încă? În clasă, există un „Nu știu”. Uneori se spune cu sinceritate, uneori vine înainte ca preșcolarul să încerce. Adăugarea unui singur cuvânt – până acum – schimbă perspectiva: „Nu știu încă”. Formula nu garantează succesul și nu transformă niciun efort în succes, dar păstrează posibilitatea de a învăța deschisă.
La vârsta de cinci sau șase ani, copilul nu numai că își dezvoltă cunoștințele, ci și propria reprezentare ca persoană învățătoare. Dacă eroarea este întâlnită în mod constant prin verdict, grabă sau comparare, copilul poate ajunge să caute confirmarea adultului înainte de a explora. Dacă este întâmpinată cu întrebări, feedback și capacitatea de a reveni la sarcină, eroarea devine informație: arată ce a observat copilul, ce regulă a asumat și unde are nevoie de sprijin.
Această abordare este compatibilă cu obiectivele educației precoce axate pe dezvoltarea globală, inițiativă, autonomie și învățare bazată pe explorare. Nu înseamnă a spune corect fiecare în primul rând, ci să înțelegem cum a gândit copilul.
De la „Te înșeli” la „Spune-mi cum ai crezut” – feedback-ul este valoros atunci când oferă informații care îi ajută pe copii să avanseze. Hattie și Timperley (2007) arată că feedback-ul eficient este legat de sarcină, de procesul utilizat și de următorii pași. În grădiniță, acest principiu poate fi tradus într-un limbaj simplu, fără explicații abstracte.
De exemplu, într-o șiră logică cerc-cadru-cerc-cadru, un copil alege triunghiul. Întrebarea „Ce observi repetând?” îl invită să compare elementele și să descopere regula. Dacă uiti-te la primele două formulare. Ce urmează după cerc? Prin urmare, corectitudinea rămâne importantă, dar copilul participă la calea dreptății.
Se colectează concluziile rezultate din încercările eșuate
Un punct de referință util pentru adulți este succesiunea: observă – cere – dă timp – dă un indiciu – invită la un nou studiu. Intervenția nu este mai mică, ci este mai bună.
Putem spune: „Nu e bine. Hai să verificăm împreună.” „Ți-am arătat deja.” „De unde să începem?” „Bravo, ești foarte deștept!” „Ai încercat două opțiuni și ai găsit cea potrivită.” „Lasă-mă să o fac.” „Arată-mi ce-ai încercat până acum.” „Cine știe…”
Se colectează concluziile rezultate din încercările eșuate. Educatorul observă despre notele în situații anonime sau plural: „A venit rândul nostru și am găsit o bază mai largă care l-a ajutat”; „Mă gândeam că obiectul se va scufunda, dar a plutit”; „Modrul nu s-a repetat pentru că am schimbat regula în mijloc.”
La sfârșitul săptămânii, se pot lua două sau trei notă, iar copiii „Ce am învățat din acest experiment?” Activitatea durează câteva minute, dar îi face să se uite de la persoana greșită la ideea descoperită.
Este important ca educatorul să aleagă situații în care să fie emoțional sigur și să evite orice formulare care ar putea face copilul să râdă.
Cultură de testare nu necesită o activitate separată. Ea poate apărea în mod natural în centrele de interes. În timpul construcției, un pod care se prăbușește poate duce la testarea diferitelor baze. În știință, o predicție invalidată de experiment devine punctul de plecare pentru o nouă ipoteză. La artă, o culoare obținută prin amestecare neașteptată poate deveni punctul de plecare pentru o nouă explorare.