Podcast Episodul 22: Când adulții merg acasă pentru vacanță

Așa că au fost atâtea întrebări, și a fost atât de interesant pentru noi, am început să vorbim despre o carte

Episodul 22 al podcastului: Când adulții se întorc acasă pentru sărbători

Sezonul trei al Podcast-ului „Proiectul Cinei de Familie” este oficial în curs de difuzare. În fiecare episod, managerul de conținut, Bri DeRosa, și directorul executiv, dr. Anne Fishel, abordează subiecte dificile legate de mesele în familie și de creșterea copiilor. Dacă ați ratat cele două sezoane anterioare, puteți accesa toate episoadele arhivate prin legătura corespunzătoare. În prezentul episod, Annie și Bri sunt alăturate de dr. Melinda Macht-Greenberg și dr. Paula Rauch. Acestea sunt cliniciene și educatoare cu o carieră îndelungată, dar și mame ale copiilor adulți și bunici. Dr. Macht-Greenberg este psiholog în corpul profesoral al Universității Tufts și al Școlii de Medicină a Universității Tufts, menținând totodată o practică privată. Dr. Rauch este psihiatrul copiilor în corpul profesoral al Școlii de Medicină Harvard și la Spitalul General din Massachusetts.

Împreună, ele aduc mai mult de 70 de ani de experiență clinică lucrând cu copii, adulți și familii de-a lungul întregului curs al vieții. Puteți citi mai multe despre ele pe Substack-ul lor, „Evoluind Împreună: Conexiunea dintre Părinte și Copiu Adult”.

Conversația din acest episod se concentrează asupra modului de gestionare a dinamicii complicate dintre copiii adulți și părinții lor, în special atunci când presiunea sărbătorilor de familie adaugă stres sau anxietate. Iată punctele-cheie ale episodului: - La 5:42, discuția se axează pe diferența dintre îndepărtarea afectivă (estrangement) și implicarea activă (engagement). - La 13:15, se prezintă strategiile recomandate de Paula și Melinda pentru a naviga prin momentele dificile dintr-o relație părinte-copiu adult. - La 18:53, medicii își exprimă punctul de vedere despre un scenariu de Ziua Recosnoscenței (Thanksgiving) în care apare conflict între frați și surori adulți. - La 26:55, se analizează scenariul în care un părinte în vârstă se îngrijorează să vorbească cu copiii săi despre preluarea responsabilităților pentru sărbători. - La 31:54, se oferă sfaturi practice privind mâncarea, distracția și conversația pentru a întări comunicarea în familia adultă în perioada sărbătorilor.

Legături utile: - Pagina Ziua Recosnoscenței de la Proiectul Cinei de Familie - Centrul de Sărbători al Proiectului Cinei de Familie - Episodul 1: Acasă pentru sărbători? - Episodul 7: Politica Sărbătorilor - Episodul 18: Cina cu Adulții Mai În Vârstă - Politica Ziua Recosnoscenței

Bri DeRosa: Bine ați venit înapoi la podcast-ul Proiectului Cinei de Familie. Eu sunt Bri DeRosa, și mă alătură, ca de obicei, co-gazda mea, dr. Anne Fishel. Anne Fishel: Îmi face plăcere să fiu cu tine, Bri, ca de întotdeauna. Bri DeRosa: Îmi face plăcere să te văd, Annie. Și avem astăzi oaspeti speciali în studio. Vom discuta despre adulții care se întorc acasă pentru sărbători împreună cu familiile lor, și despre dinamica părinte-copiu adult, care poate fi minunată, dar uneori poate fi și dificilă. Ca să ne ajute, avem cu noi dr. Paula Rauch. Ele lucrează la Spitalul General din Massachusetts. Mulțumim pentru prezență, Melinda și Paula. Paula Rauch: Mulțumim. Anne Fishel: Da. Bine ați venit la podcast-ul nostru dedicat Ziua Recosnoscenței.

Gândind la această zi, care este mama tuturor cinelor de familie, doresc să ne concentrăm asupra unui aspect esențial al mesei de Ziua Recosnoscenței, și nu vorbesc despre curcan sau tarta cu nucă. Vorbit este despre felul în care schimarea este o caracteristică esențială pentru a păstra ritualurile noastre de sărbători vii. Bineînțeles, există tradiții de lungă durată și rețete prețuite. Nimeni nu apreciază prea mult budinca de cartofi dulci cu marshmallows a mamei mele. Ar fi proteste dacă nu o aș pregăti. Dar pe lângă continuitatea care vine cu acestea, există schimbări în orice familie: parteneri noi, apariția copiilor și copiilor pasivi, alternarea anilor pentru a permite mesele de sărbători la căsuta soacră/socră. Găzduirea și ora mesei se pot modifica. Un părinte sau bunic este absent din cauza bolii, morții sau divorțului. Oricare ritual bun trebuie să fie flexibil pentru a face loc schimbărilor din relațiile de adulți.

Oaspeții noștri de astăzi, pe care îi voi numi de acum înainte Paula și Melinda, au multă înțelepciune de împărtășit despre modul în care părinții copiilor adulți pot discuta între ei despre subiecte dificile și sensibile care pot apărea în jurul sărbătorilor. Copiii adulți trăiesc viețile lor proprii, adesea cu parteneri, copii pe care îi creșteresc diferit de felul în care noi am creșterat copiii noștri, și locuri de muncă pe care poate nu le înțelegem. Și în timp ce toate acestea se petrec, părinții adulți se schimbă de asemenea: se retrag din viața activă, devin bunici, se confruntă cu probleme de sănătate, îmbătrânesc și micșorează locuințele lor.

Oaspeții noștri de astăzi, pe care îi voi numi de acum înainte Paula și Melinda

Am descoperit că există informații despre familiile de adulți, dar sunt rare, și se încadrează într-unul dintre două categorii: creșterea tăierilor (cutoffs) dintre generații sau despre necesitatea ca părinții copiilor adulți să spună cât mai puțin posibil, adesea pentru a preveni amenința îndepărtării afective. Îmi place că doi oaspeti de astăzi oferă un alt drum înainte.

Așadar, să începem, și înainte de a ne adânci în subiectul Ziua Recosnoscenței, Paula, aș dori ca tu să ne pui pe drum, vorbind în termeni generali despre ce a stârnit interesul tău pentru acest subiect atât de substanțial. Paula Rauch: Ei bine, Melinda și eu discutam despre tipurile de întrebări pe care le aveam noi însele ca mame și bunici și tipurile de întrebări pe care prietenii noștri ni le aduceau, toate pe care le-am găsit nesfârșit interesante. Și împreună, avem o lungă serie de experiențe clinice care s-au concentrat pe copii, înțelegându-i prin prisma dezvoltării, dar incluzând întotdeauna părinții. Și o parte importantă a ambelor noastre cariere, în special a mea, a fost ghidarea părinților. Și una dintre lucrurile pe care le înveți ca clinician este că creșterea copiilor nu se oprește când copiii împlinesc 18 sau 21 ani. Ea continuă.

Așa că au fost atâtea întrebări, și a fost atât de interesant pentru noi, am început să vorbim despre o carte. Și apoi, prietenii și colegii noștri au început să spună: „O carte? Ei bine, va dura atât de mult. Trebuie să citesc acea carte acum.” Și aceasta este ceea ce ne-a dus la oportunitatea rapidă de a primi feedback și de a oferi unele orientări pe Substack-ul nostru. Anne Fishel: Îmi place asta. Eu fac parte din acea cohortă de oameni, din prietenii tăi care au fost spunând: „Nu pot aștepta cartea. Hai să auzim acea înțelepciune acum.” Mă întrebam, Melinda, știu că folosești adesea cuvântul „implicare” (engagement) pe Substack, și m-aș bucura să înțeleg ce înțelegi tu prin acest termen când încurajezi această abordare în loc de îndepărtarea afectivă. Melinda Macht-Greenberg: Da.

A crescut din atâtea conversații pe care Paula și eu le-am avut cu oameni la toate etapele de dezvoltare. Și în inima lor, Paula și eu suntem amândoi dezvoltaliști, și gândim despre creșterea copiilor dintr-o perspectivă de dezvoltare. La fel cum copiii noștri se schimbă, cresc și evoluează, la fel ne schimbăm noi și relația. Una dintre lucrurile pe care le-am auzit din nou și din nou, în special de la părinți, a fost îngrijorarea că ar putea face ceva sau spune ceva, și că copilul lor adult se va îndepărta sau va tăia complet contactul. Tema acelei anxietăți curgea prin atâtea conversații diferite pe care le aveau. Ei se întrebau despre sinele lor înainte de a trimite acel mesaj.

Ei erau întotdeauna interpretând sau reinterpretând conversațiile în mintea lor și încercând să gândească: „Cum continui această relație extrem de importantă fără a străină copilul meu adult?” Și de acolo, și cu fundalul în media socială și media tradițională, cu multă conversație despre îndepărtarea afectivă ca abordare, am început, prin discuțiile noastre împreună, să vorbim dacă este posibil să încerci implicarea mai întâi? Cu excepția, și oferim întotdeauna acestă declarație, cu excepția cazurilor în care există probleme de abuz sau maltratare, unde pentru siguranța ta este important să fii separat și îndepărtat sau îndepărtat afectiv din oricare relație. Așa că nu vorbim despre acele considerații de siguranță extrem de importante.

Dar din acele conversații de zi cu zi de la masă, acele tipuri de lucruri, există un fel de a putea fi implicat înainte de a gândi despre îndepărtarea afectivă, și poate fi aceasta ultimul refugiu în loc de o considerație mai timpurie? Anne Fishel: Da. Pe măsură ce vorbeai, eu gândeam că toată conversația despre îndepărtarea afectivă în sine pune presiune pe adulți. Este ca o umbră care atârnă peste acele momente în care îți verifici mesajele înainte de a le trimite. „Oh, dacă trimit acest mesaj, va face copilul meu să nu mai vrea să vorbească cu mine?” Dar mă întreb dacă ați auzit alte lucruri despre ce se pune în calea părinților copiilor adulți care încearcă să se deplaseze înainte și să ridice ceva ce vor să discute cu copilul lor. Ce alte lucruri se pun în cale?

Paula Rauch: Cred că foarte adesea părinții copiilor adulți pur și simplu nu știu cum să înceapă conversația, și poate nu au cuvintele pentru a o începe. Sau se simt astfel: „Dacă spun asta, voi părea prea intruziv. Dacă nu spun asta, voi părea că nu mă pasionează.” Și sunt trăși în două extreme opuse, în loc de a avea unele trepte pentru a începe. Cum sunt felurile de a fi implicat? Și cred că există de asemenea o neînțelegere în jurul piesei de comunicare, unde oamenii își imaginează că comunicarea este despre vorbit, în loc de a fi mult mai mult despre ascultat. Și așadar, care sunt întrebările pe care un curios...