Secretele vârstei de aur a copilăriei preșcolare

Formarea autonomiei este un alt aspect central!

În istoria gândirii psihologice și pedagogice, anii care preced intrarea în școală au fost adesea descriși ca o epocă de aur a copilăriei, o perioadă în care potențialul uman se dezvăluie în forma sa cea mai pură și receptivă. Această etapă, cunoscută și sub denumirea de vârstă simbolică sau „măgiciune” a copilului mic, marchează o transformare profundă în arhitectura dezvoltării copilului. Nu este vorba doar despre creșterea fizică, ci despre o revoluție internă care redefinește modul în care micuțul înțelege lumea și se poziționează în ea.

Achizițiile psiho-comportamentale realizate în acest interval de vârstă sunt cruciale, deoarece calitatea lor va determina gradul de adaptare și integrarea socială în etapele ulterioare ale vieții.

Gheorghe Tomșa (2007) subliniază că această perioadă reprezintă vârful receptivității, al mobilității și al posibilităților psihice, fiind o vreme de progrese remarcabile pe toate planurile dezvoltării. Andrei Glava (2002) a conturat trăsăturile definitorii ale acestei etape, evidențiind că este o perioadă a descoperirii. Aici, copilul depășește spațiul familiar și își extinde orizontul către o lume mai largă. Simultan, se conturează primele elemente ale cunoașterii de sine și ale procesului de socializare.

În copilărie începe procesul de devenirii a unei persoane unice, independente și funcționale. Copilul își diversifică câmpul relațional, stabilește legături cu diverse persoane și învață să adopte roluri sociale și modele de interacțiune. Tot în această vreme apar primele competențe esențiale pentru viața socială.

Jocul rămâne motorul principal al acestei etape. El nu este doar o distracție, ci un instrument de învățare prin care se complică și se adâncește procesul de cunoaștere. Schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător este vizibilă, iar formele de activitate ale copilului se rafinează. Această perioadă este, în esență, cea a descoperirii realității fizice, a realității umane și a autodescoperirii (Golu, P. 1993; Dragu, A. Cristea, S. 2003). Copilul preșcolar este capabil să treacă rapid de la o activitate la alta, evitând sarcinile monotone. Implicarea în joc și alte activități contribuie direct la maturizarea fizică și psihică.

Adultul joacă un rol fundamental în acest proces. Părinții și educatorii implică copiii în treburi gospodărești și activități care îi ajută să devină mai autonomi. Copilul este încurajat să povesteze, să comunice, să salute, să aibă grijă de modul în care mănâncă sau se comportă în public. Aceste interacțiuni influențează dezvoltarea proceselor de cunoaștere și de descoperire, precum și capacitatea de a raporta complex realitatea înconjurătoare.

Pe plan uman, dacă anterior copilul se confunda cu alte persoane, mai ales cu mama, acum începe să recunoască individualitatea lor proprie (Schiopu, U. Verza, E. 1997).

Formarea autonomiei este un alt aspect central. Ulrica Schiopu (2008) menționează că este deosebit de activă formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi și obișnuințe. În perioada preșcolară, copilul înregistrează salturi spectaculoase în dezvoltarea psihică, în special în ceea ce privește adaptarea la situații noi și relațiile cu semenii (Epuran, M. 1976).

Pentru o mai bună înțelegere a acestei etape, se poate face o subdiviziune în trei subperioade distincte: 1. Subperioada preșcolară mică (3-4 ani); 2. Subperioada preșcolară mijlocie (4-5 ani); 3.

Subperioada preșcolară mare (5-6/7 ani).

În subperioada preșcolară mică (3-4 ani), copilul este caracterizat de un dinamism accentuat, vizibil în tot comportamentul său. Aceasta este o vreme de adaptare la situații noi, de investigare a mediului și de construire a relațiilor cu părinții și cu cei din jur.

Interesele, aspirațiile și dorințile legate de explorare cresc exponențial. Preșcolarul mic trece rapid de la o dispoziție la alta, trăind exploziv evenimentele din jurul său. Spre vârsta de 4 ani, devine mai sensibil la semnificația evenimentelor și adoptă conduite adecvate.

Apar inclinații spre expansiuni motorii și afective, precum și acțiuni de autoevidențiere și independență, deși în unele situații rămân instabili și stângaci. Trecerea de la manipularea obiectelor la integrarea lor în strategii mai largi se face prin conferirea acestora cu funcții simbolice.

Pe plan intelectual, capacitatea de fabulație și de comunicare crește semnificativ. La această vârstă se prefigurează primele trăsături ale personalității. Copilul este extrem de curios, atras de obiectele din mediul său, iar limbajul său are încă un caracter strict situativ (Șchiopu, U. 2008; Tomșa, G. 2007).

Această subperioadă marchează și începutul integrării în grădiniță, un proces adesea dificil din cauza dependenței de mamă, a dificultăților în înțelegerea instrucțiunilor și a expresiei coerente.

Apare și egocentrismul, definit de Richard Schaffer (2007) nu ca un termen peiorativ, ci ca o instabilitate înnăscută a copiilor mici de a înțelege că alții văd lumea dintr-un alt unghi.

Jocul rămâne activitatea centrală, dar este presărat cu activități sistematice, scurte și simple, care iau tot forma jocului.

În subperioada preșcolară mijlocie (4-5 ani), se observă progrese remarcabile în dezvoltarea motricității, a funcțiilor cognitive și a trăsăturilor de personalitate. Copilul devine mai atent și mai viou la cei din jur, manifestând o curiozitate crescută, exprimată prin o ploaie de întrebări adresate adulților.

Progrese remarcabile în motricitate la 4-5 ani!

Conștiința de sine se intensifică, ceea ce se traduce printr-o creștere a opozabilității și a dorinței de a atrage atenția. Preșcolarul mijlociu este fascinat de povești și este capabil să le povesteze singur, cu nuanțe. Jocul devine mai bogat în conținut, are caracter colectiv și implică experiența de viață, observațiile și trăirile sale.

Activitățile devin mai solicitante și mai complexe, iar cunoștințele se îmbogățesc. Copilul este capabil de activități mai complexe de autoservire și dezvoltă o atașare puternică față de persoanele care îl îngrijesc.

Un aspect distinctiv al acestei etape este ritmul accelerat al socializării; adaptarea la grădiniță devine mai ușoară, iar procesul de identificare cu grupul educativ începe.

Copilul însușește regulile specifice de conviețuire atât în familie, cât și în instituție. Apare și formarea limbajului interior, o cotitură esențială în dezvoltarea psihică (Tomșa, G. 2007; Șchiopu, U. 2008).

În subperioada preșcolară mare (5-6/7 ani), copilul trece printr-un moment de fragilitate fizică, dar nivelul său de dezvoltare biofizică și psihointelectuală îl pregătește pentru o integrare relativ ușoară în școala. Ei sunt capabili de activități perceptive mai intense și arată interes pentru desen și scriere, învățând literele și făcând încercări spontane de citire. Apare o anumită opoziție față de adult, care se manifestă spontan, dar este urmată de dorința de reconciliere. Adaptarea conduitelor față de anumite persoane, atât în familie cât și la grădiniță, este o trăsătură a acestei etape.

Deși există posibilitatea apariției unor distanțe psihologice între cele două medii, copiii se adaptează rapid la mediul grădiniței. Alături de joc, care rămâne activitatea de bază, desfășoară și activități de învățare sistematică, mai complexe și mai numeroase, cu cerințe mai susținute. De acum începe pregătirea pentru școală și pentru noi responsabilități.

Preșcolarul mare își organizează mai bine activitățile și dezvoltă o atitudine critică față de ele. Activitățile din grădiniță contribuie la modelarea personalității; copilul începe să își probeze forța și agilitatea motrică, imitând acțiunile adultului (Tomșa, G. 2007; Epuran, M. 1976).

În această perioadă minunată, cunoscută ca „vârsta de aur a copilăriei”, tot ceea ce copilul spune, face și acționează, modul în care se relaționează și se exprimă, precum și participarea la activitățile altora, îi aduce satisfacție, bucurie și trăiri afective deosebit de intense, o adevărată fericire și o lipsă de griji lumești (Bontaș, C. 2007, p. 238). Etapa de 3-6 ani este marcată de achiziții rapide pe toate planurile, cu o puternică individualizare a parametrilor de evoluție (Sabău, E. 1989, p. 8).

Bibliografie: Bontaș, C.

(2007). Psihologia vârstelor. Ovidius, University Press, Constanța.

Golu, P. (1993). Psihologia copilului.

Editura Didactică și Pedagogică, București. Glava, A. Glava, C. (2002).

Introducere în pedagogia preșcolară. Editura Dacis, Cluj-Napoca. Dragu, A. Cristea, S.

(2003). Schaffer, R. (2007).

Epuran, M. (1976). Sabău, E.

(1989). Tomșa, G. (2007).

Șchiopu, U. (2008).