De ce primul cuvânt al bebelușului este „tata”, deși mama îl hrănește, îl leagănă și îl liniștește

Un studiu din 2001, publicat tot în Journal of Child Language

De ce micuțul numește tatăl înainte de mamă: o analiză a primelor cuvinte

Ultimele știri

Respirația bebelușului: 7 semne de alarmă pe care nu trebuie să le ignorațiSpălați-vă mâinile înainte de a ține un nou-născut, chiar dacă nu sunteți bolnav7 jucării care nu merită banii tăi (și ce să cumperi în schimb)Senatul a respins dreptul tinerilor de 16 ani de a cere singuri terapie psihologică

Momentul în care un bebeluș rostește primul cuvânt clar este considerat de mulți părinți ca o mare bucurie, dar uneori rezultatul surprinde. După luni întregi în care mama s-a ocupat exclusiv de hrănire, legănat și liniștire, primă denumire care se conturează din gura copilului este „tata”. Această situație poate genera confuzie și îngrijorare, dar explicarea ei nu are legătură cu preferința afectivă, ci cu mecanica producției sunetelor. Pentru adulți, termenii „mama” și „tata” poartă o încărcătură emoțională grea, însă pentru un bebeluș care abia descoperă posibilitatea de a emite sunete, aceștia sunt doar secvențe de silabe care se repetă. Diferența dintre un copil care rostește „mamama” în timpul jocului și unul care strigă „mama” pentru a-și chema părintele este crucială pentru înțelegerea evoluției limbajului.

Există un motiv specific pentru care denumirile părinților prezintă o structură fonetică similară în aproape toate limbile lumii. Nu este o coincidență că găsim forme precum „mama”, „papa”, „dada” sau „baba” în limbi complet diferite. Explicația este strâns legată de modul în care se dezvoltă abilitatea de a produce sunete. Consoanele „M”, „p” și „b” se generează prin apropierea sau închiderea buzelor, în timp ce „t” și „d” necesită mișcarea limbii spre partea frontală a gurii. Aceste sunete apar frecvent în fazele inițiale ale gânguritului. Când bebelușul începe să asocieze consoanele cu vocalele, se formează secvențe repetitive precum „mamama”, „bababa” sau „dadada”. Lingviștii denumesc această fază „gângurit canonic”, iar repetarea silabelor asemănătoare face parte din procesul normal de dezvoltare a vorbirii.

O analiză publicată în Journal of Child Language de lingvistul John L. Locke a studiat rolul factorilor fonetici în apariția primelor cuvinte care identifică părinții. Cercetarea arată că, în anumite contexte, sunetele care alcătuiesc „tata” se produc înaintea celor care formează „mama”. O explicație posibilă rezidă în ușurința cu care copilul emite anumite combinații fonetice, nu în intensitatea relației afective cu un părinte sau cu celălalt. Cu alte cuvinte, dacă un bebeluș rostește „tata” înainte de „mama”, acest lucru nu semnifică o preferință pentru tată sau o eșec al mamei. Ordinea apariției cuvintelor nu funcționează ca un clasament al atașamentului.

Un studiu din 2001, publicat tot în Journal of Child Language , a examinat raporturile a 75 de sugari sub șase luni despre producerea sunetelor ce seamănă cu „mama”. Cercetătorii au constatat că părinții observau astfel de vocalizări foarte devreme, uneori chiar în timpul plânsului. Totuși, faptul că un copil emite o secvență de sunete ce seamănă cu un cuvânt nu implică automat că înțelege semnificația lui. Aceasta este o distincție esențială între gângurit și primele cuvinte propriu-zise. Un bebeluș poate repeta „mamama” fără să se adreseze unei persoane anume. Abia când începe să folosească „mama” pentru a o chema, a o identifica sau a cere prezența ei, sunetul doborește o valoare semantică.

Pentru specialiști, nu este suficient să fie pronunțat clar, ci trebuie verificat dacă copilul îl folosește intenționat și consecvent.

De exemplu, dacă un copil rostește „apa” într-o formă aproximativă, dar o folosește de fiecare dată când cere lichidul, aceasta poate fi considerată o achiziție lingvistică reală. Prin urmare, întrebarea „Care a fost primul cuvânt?” nu are întotdeauna un răspuns simplu.

Rolul părinților în formarea primelor cuvinte este decisiv

Rolul părinților în formarea primelor cuvinte este decisiv. Dacă dezvoltarea fonetică explică de ce anumite sunete sunt mai accesibile, mediul social în care crește copilul transformă aceste sunete în cuvinte funcționale. Bebelușii asimilează limbajul ascultând cei din jur și participând la interacțiuni directe. Când un adult răspunde la vocalizările copilului, îi vorbește, îi arată obiecte sau îi repetă cuvintele, oferă ocazii să asocieze sunetele cu persoane, obiecte și acțiuni. Academia Americană de Pediatrie subliniază că, între 8 și 12 luni, copiii încep să asocieze tot mai multe cuvinte și gesturi cu semnificațiile lor. Un bebeluș poate rostește întâmplător „mama”, observă reacția entuziastă a adultului și, treptat, învață să folosească acel cuvânt pentru a-i atrage atenția.

Aceasta nu înseamnă că părinții trebuie să insiște obsesiv cu „spune mama!” sau „spune tata!” pentru a grăbi procesul. Mai eficiente sunt conversațiile naturale din viața cotidiană.

Când părintele schimbă scutecul, pregătește masa, îmbracă copilul sau se joacă cu el, poate descrie acțiunile, numi obiectele și răspunde la încercările de comunicare ale bebelușului. Cititul împreună, chiar înainte ca cel mic să poată vorbi, creează contexte favorabile pentru dezvoltarea limbajului.

Mulți părinți încep să se îngrijoreze când se apropie prima aniversare și copilul încă nu rostește clar „mama” sau „tata”. Totuși, evoluția limbajului nu urmează un calendar identic pentru toți copiii. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC), până la vârsta de un an, majoritatea copiilor pot numi un părinte folosind „mama”, „dada” sau o altă denumire familiară. La aceeași vârstă, printre reperele de dezvoltare se numără și faptul că bebelușul face cu mâna la despărțire și înțelege interdicții simple, precum „nu”. Dacă aceste repere nu sunt atinse, nu trebuie să se pună automat un diagnostic. Un copil care nu rostește „mama” la 12 luni nu are neapărat o întârziere de limbaj.

Este relevant să se verifice dacă reacționează la sunete, răspunde la nume, folosește gesturi, încearcă să imite și caută să comunice cu cei din jur.

Pe măsură ce copilul crește, limbajul devine tot mai complex. În jurul vârstei de doi ani, mulți copii încep să combine cuvintele în expresii simple. Deși ritmul variază, absența unor achiziții cheie sau pierderea unor abilități deja dobândite justifică discuția cu medicul pediatru. Specialiștii sfătuiesc părinții să nu se limiteze la așteptarea ca timpul să rezolve orice îngrijorare legată de dezvoltare. O evaluare timpurie poate identifica probleme de auz, întârzieri de limbaj sau alte dificultăți pentru care copilul ar putea avea nevoie de sprijin.

Ordinea în care apar „mama” și „tata” nu reflectă neapărat cine este părintele preferat și nici nu permite evaluarea inteligenței copilului. Mult mai important este modul în care bebelușul începe să comunice, să înțeleagă instrucțiunile și să interacționeze cu cei din jur. Una dintre provocările primilor doi ani este tocmai decalajul dintre ritmul real de dezvoltare al copilului și așteptările adulților. Unii copii ating reperele mai devreme, alții încep să vorbească mai repede, unii dorm mai mult, iar alții necesită mai mult timp pentru anumite achiziții. Nu orice diferență este o problemă medicală, dar nici toate întârzierile nu trebuie puse automat pe seama ritmului individual.

Pentru a aprofunda aceste subiecte, se va desfășura sâmbătă, 31 octombrie, la ARCUB București, conferința „Primii doi ani. Cum să aibă un început bun și copilul, și părinții”, organizată de Totul Despre Mame. Evenimentul oferă ocazia de a discuta cu specialiști despre dezvoltarea normală a copilului, semnele care ar trebui să îngrijoreze părinții și situațiile care necesită consultul unui specialist. Dr. Raluca Tocariu, medic primar neonatolog, și dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru și consultant în lactație IBCLC, vor aborda problemele frecvente din primele luni și din primii ani de viață. Programul include și discuții despre somnul copiilor, burnout-ul parental și sprijinul de care au nevoie familiile, alături de dr. Ilinca Gonța, psihologul Alina Ioana Pop și jurnalista Eli Roman.

Conferința permite părinților să adreseze întrebări direct specialiștilor și să primească informații medicale validate, utile pentru a face diferența între situațiile normale și cele care necesită atenție.

Dacă primă cuvânt al copilului a fost „tata”, deși mama aștepta de luni întregi „mama”, nu este nevoie de nicio competiție. Primele cuvinte marchează începutul comunicării, nu o declarație despre cine este mai iubit.