Cum poate un copil să ajungă să comită o crimă atât de teribilă?
Copilărie după gratii. Ce se întâmplă în Centrul de Detenție pentru Minori Tichilești – VIDEO
Ultimele știri
Activități extrașcolare în Timișoara: Ghid pentru alegerea programului ideal
Profesorii Excepționali Celebrați la Gala Merito 2026
Teatrul Excelsior din București prezintă în premieră „Legea gravității” de Olivier Sylvestre
Protestul profesorilor escaladează pe fondul crizei politiceUn copil de 15 ani a fost ucis, ars și îngropat de doi tineri de vârstă apropiată. Crima din Cenei, Timiș, de la începutul anului, a ridicat întrebări dificile: Cum ajunge un copil să ucidă? De ce nu observă părinții și societatea semnalele de alarmă pentru a interveni la timp? Cine a greșit și unde? Apoi, s-a lăsat tăcerea. Dar ce se întâmplă mai departe?
Ce fac minorii care comit fapte de maximă gravitate și ce face societatea pentru a preveni repetarea lor?
România are două centre de detenție pentru minorii care comit fapte grave: unul la Craiova (care va fi desființat în acest an), iar celălalt la Tichilești, Brăila. Am vizitat centrul din urmă pentru a discuta cu tinerii de acolo și cu specialiștii care lucrează cu ei, pentru a vedea, concret, în ce constă „reabilitarea”.
Am aflat că, deși există, teoretic, un sistem complet de intervenție – care include terapie, școlarizare, pregătirea pentru o meserie și consilierea familiilor – acesta este marcat de lipsuri.
La Tichilești, unde sunt peste 200 de copii și tineri cu probleme, lucrează doar doi psihologi.
Așa că, inevitabil, ei ajung să ofere „terapie” nu doar cu psihologul, ci și cu profesoara de matematică (pe care unii o numesc „mămica”), cu preotul de la capelă sau cu supraveghetorii.
Cum ajunge un copil să ia o viață? Sau să comită alte fapte care distrug destine și îl duc în spatele gratiilor?
Și ce putem face, ca părinți și ca societate, pentru a evita astfel de tragedii?
Copil ucigaș: E vina sistemului?
Am ales să documentăm această temă pentru că, dincolo de știri și reacții emoționale, există un adevăr incomod, greu de acceptat: majoritatea acestor adolescenți nu apar din senin în statistici, ci vin din contexte în care semnele au existat, dar nu au fost luate în considerare și aprofundate la timp.
Credem că părinții, profesorii, specialiștii și societatea au nevoie să înțeleagă semnalele de alarmă, chiar dacă sunt incomode, pentru a recunoaște devreme riscurile și pentru a interveni înainte să fie prea târziu.
Am ales să vedem cu ochii noștri ce se întâmplă cu adolescenții care ajung după gratii.
Cine și cum îi ajută să înțeleagă cât de mult au greșit și cum sunt pregătiți pentru întoarcerea în societate. Există, în mod real, o a doua șansă pentru ei?
Ziua petrecută la Tichilești a fost grea. Majoritatea copiilor provin din familii greu încercate, din comunități la limita subzistenței. Printre ei sunt și tineri din familii obișnuite, fără probleme majore sau drame care să le fi marcat copilăria. Unii au deja copii, în ciuda vârstei fragede, alții încă se uită la desene animate. În cele mai multe cazuri, elementul comun este consumul de droguri, care le-a tulburat mințile, uneori până în punctul în care au ajuns să ucidă. Au ucis străini, prieteni, părinți.
Pe care apoi îi revăd în coșmaruri, mai ales la începutul detenției, când sunt în sevraj.
După un drum de aproape trei ore din București, am ajuns la poarta Centrului de Detenție Tichilești, aflat la 20 de minute de Brăila. O clădire construită într-un câmp, în 1958, care a funcționat inițial ca secție a Penitenciarului Brăila.
În spatele zidurilor gri, mărginite de sârmă ghimpată, se află băieți la vârsta adolescenței și tineri până în 30 de ani care își trăiesc viața între dormitoare, săli de clasă, ateliere de pictură, terenuri de sport, o livadă, o grădină și o capelă, sub supravegherea gardienilor.
Curtea Centrului de Detenție Tichilești este foarte mare, dar minorii nu pot merge decât în anumite locuri, după un program clar stabilit. Prima impresie este de o rigiditate aproape militară: câmp, beton, sârmă, garduri, control.