Au nevoie de un acoperiș deasupra capului?
La 18 ani, mulți tineri părăsesc sistemul de protecție și se confruntă cu o realitate dură: găsirea unui loc de muncă, a unei locuințe și construirea unei vieți independente. Statul oferă o indemnizație lunară de 2.500 de lei până la vârsta de 26 de ani, dar cu o condiție dificil de îndeplinit: să fie deja angajați sau înscriși la facultate.
Ultimele știri
Ce ne spun visele cu câini: Interpretări și simboluri
De ce plâng copiii: Înțelegerea emoțiilor și a crizelor
Educație bilingvă de la grădiniță până la liceu
Parfumuri solare: O evadare olfactivă în peisaje de vară„Mulți nici măcar nu știu că există acest sprijin, iar în lipsa unei îndrumări, șansele lor de integrare scad dramatic”, explică Cristina Badea, CEO-ul Asociației The Social Incubator. Conform datelor ONG-ului, doar aproximativ 5% dintre tinerii care ies din sistem reușesc să-și găsească un loc de muncă în primul an. The Social Incubator activează de 12 ani în sprijinirea tinerilor vulnerabili și încearcă să compenseze lipsurile statului printr-o abordare integrată.
Locuința, primul pas spre independență
Unul dintre cele mai importante aspecte este asigurarea unei locuințe. Asociația oferă sprijin financiar pentru chirie timp de 8 luni, o perioadă crucială în care tinerii pot căuta un loc de muncă și pot economisi bani pentru a-și plăti chiria pe cont propriu.
„Pe lângă sprijinul pentru locuire, oferim consiliere psihologică și vocațională, mentorat, ateliere de dezvoltare personală și profesională, dar și ajutor concret pentru găsirea unui loc de muncă”, spune Cristina Badea.
„Este un model de intervenție complex, destinat tinerilor care trebuie să își găsească un loc de muncă, o locuință și să învețe să trăiască independent, într-un context dificil chiar și pentru cei care au avut sprijin familial.”
Povestea lui Ștefan: De la plasament la independență
Ștefan are 19 ani și este unul dintre tinerii al cărui destin a fost schimbat de ajutorul oferit de The Social Incubator.
Născut în Spania, a venit în România cu bunica sa când era mic, dar aceasta, bolnavă, nu a putut să-l îngrijească. A ajuns în sistemul de plasament la vârsta de 4 ani și jumătate, fiind crescut de o doamnă în vârstă. Apoi, a fost mutat într-o altă familie, unde a stat până la 12 ani și jumătate.
„A fost bine la ei”, își amintește el, menținând legătura cu primele două familii la care a fost plasat.
Ce se întâmplă după ce părăsesc sistemul de protecție?
Nu are legătură cu familia lui naturală și nici cu a treia familie, unde a ajuns după pensionarea asistenților maternali.
Ultima experiență de plasament, într-un sat din Prahova, într-o familie cu mulți copii, a fost diferită.
Eram patru băieți în plasament.
Mă obișnuisem până atunci să fiu mai singur, mai apropiat de asistentul maternal. Ștefan a rămas acolo până la majorat și încă 4 luni, timp în care a plătit chiria foștilor săi asistenți maternali.
Apoi, a decis că este momentul să plece și să-și ia viața în mâini. Începuse să lucreze încă de la 16 ani, la un depozit, în timpul verii și în weekenduri. Nu a fost o experiență plăcută: Lucram la negru și primeam banii cu întârziere.
Munceam foarte mult. Ceilalți lucrau în două schimburi, iar pe mine mă puneau să stau la ambele schimburi.
Dorința de a munci și de a fi independent
Chiar și în aceste condiții, Ștefan nu a renunțat. Mi-a plăcut să muncesc pentru că voiam să am banii mei, lucrurile mele.
Fiind patru băieți, nu prea aveam tot ce îmi doream. După ce a părăsit casa asistenților săi maternali, s-a mutat cu chirie în aceeași localitate și s-a angajat la o brutărie.
Ziua mergea la școala profesională, iar noaptea lucra, demonstrând o determinare remarcabilă de a-și construi un viitor.