E liniște în sufletul copilului tău?
Un copil care nu cere, nu plânge și nu deranjează este un semn de echilibru sau un semnal de alarmă? Stela Nadoleanu, editor coordonator
Ultimele știri
Cameron Diaz, mamă la 53 de ani: A venit pe lume al treilea copil
De ce plâng copiii: Înțelegerea emoțiilor și a crizelor
Tineri lansați în viață: Cum supraviețuiesc după ce ies din sistemul de protecție
Educație bilingvă de la grădiniță până la liceuSunt copii care par că nu au nevoie de nimic. Nu fac crize, nu țipă, nu insistă, nu trântesc uși. Le spui ceva pe un ton ferm și acceptă, se retrag și par să meargă mai departe. Din exterior, par liniștiți, adaptați, ușor de crescut. Dar, uneori, această liniște nu înseamnă echilibru interior, ci un blocaj emoțional profund.
La început, este doar o reacție punctuală.
Apare atunci când copilul simte că nu poate schimba situația, că nu este ascultat. Apoi, acest mecanism se repetă și, în timp, devine un reflex. Același blocaj se manifestă în tot mai multe situații emoționale.
Copilul nu mai spune ce simte, nu mai cere ajutor, nu mai arată vulnerabilitate. Când crește, acest mecanism de adaptare și autoprotecție persistă, transformându-l într-un adult funcțional, dar incapabil să-și exprime pe deplin emoțiile.
Psihologii descriu acest fenomen ca „îngheț emoțional” – nu o absență a emoțiilor, ci o blocare a acestora pe termen nedefinit.
„Nu e loc și pentru emoțiile mele”
„Vom merge la plajă cu toții. Tu rămâi acasă.” Așa începe povestea lui Esteban, relatată de psihologul Sigifredo Castell Britton în articolul „Copilul amorțit ca mecanism emoțional intern”, publicat în Psychology Today.
Nu a fost o scenă violentă, nici un moment traumatizant evident. Doar câteva cuvinte rostite ferm de tatăl său, care nu au lăsat loc de negociere. Esteban, după cum i-a povestit psihologului, nu a avut nicio reacție, nu a protestat, nu a întrebat.
A amuțit, pur și simplu, ca și cum totul în interiorul lui s-ar fi oprit. Și nu a fost un incident izolat. O altă zi, o ieșire la cinema, aceeași interdicție, același mesaj.
Ascunde liniștea o suferință?
Fără explicații, fără discuții, fără lamentări. De fiecare dată, reacția lui Esteban a fost tăcerea.
Privite din exterior, astfel de momente pot părea banale, dar pentru un copil ele se sedimentează, într-un proces continuu de „învățare”. Copiii nu sunt încă pregătiți emoțional și cognitiv să înțeleagă contextul complet, astfel învață că a se manifesta este inutil sau chiar periculos. În cazul lui Esteban, Britton descrie cum a început să se contureze un sentiment profund: că ceea ce simte și trăiește el „nu are loc”, nu este permis, nu este validat.
În lipsa unui spațiu sigur pentru a-și exprima emoțiile, copilul se adaptează și intră într-o stare de „îngheț emoțional”.
Nu fuge de emoții, nici nu se luptă cu cei din jur, ci învață o formă de „criogenie emoțională” – un mecanism de adaptare și autoprotecție.
Poveștile ca a lui Esteban nu sunt rare, dar sunt adesea greu de observat. Copiii aflați în acest blocaj emoțional nu fac crize, par ușor de crescut: nu ripostează, nu insistă, nu cer prea mult. Acceptă repede un „nu” și merg mai departe. Din exterior, par adaptați și liniștiți. (Desigur, nu toți copiii care se resemnează și nu fac scene pot fi încadrați aici. În multe cazuri, comportamentul lor este pur și simplu o dovadă de echilibru).
Însă, în unele cazuri, în spatele tăcerii se ascunde un întreg mecanism de coping. Când astfel de situații se repetă, copilul începe să învețe că reacțiile sale nu schimbă nimic sau nu sunt bine primite. În timp, nu mai insistă, nu pentru că nu mai simte acele emoții, ci pentru că învață că este mai sigur să țină totul în interior.
Așa cum explică Sigifredo Castell Britton, starea de absență emoțională nu este echivalentă cu vidul, ci denotă momente în care exprimarea nu a fost posibilă.
În psihologie, acest tip de blocaj este descris ca o rupere a legăturii dintre ceea ce copilul simte și ceea ce poate exprima. Literatura de specialitate legată de traumă descrie reacția de „îngheț” ca o stare de imobilitate, amorțeală emoțională și deconectare mentală.
Pe termen scurt, este un mecanism de protecție, dar dacă se repetă, poate deveni modul în care copilul.
La început, reacția de „îngheț” apare în contexte specifice, dar lucrurile se schimbă odată cu trecerea timpului.
Copilul nu mai.
