Șapte copii, o mamă: cum sparg familia lui Alexandra toate stereotipurile!
Realitatea unei familii cu șapte copii sfidează prejudecățile sociale obișnuite. Nu mai vorbim de clișeele „Vai, săraca de ea!” sau „Se cresc unii pe alții”.
Ultimele știri
Sexul după divorț: de ce devine mai intens decât în căsnicie
Presiunea socială asupra părinților unui singur copil
Adolescenții vor mai multă neurodiversitate și prietenie platonice în emisiuni
ChatGPT și copiii: ghid pentru părinți care nu vor să piardă controlulArticolul publicat pe 15 septembrie 2026, semnat de Stela Nadolean, ne oferă o privire neîncadrată asupra poveștii unei mame care a transformat un gol din copilărie într-o casă plină de viață.
Alexandra Cârneală, în vârstă de 36 de ani, locuiește într-o localitate din apropierea Sucevei. Este mama a șapte copii – trei fete și patru băieți, cu vârste cuprinse între un an și unsprezece ani. Formată în Litere și comunicare didactică, Alexandra parcurge acum pașii necesari pentru a deveni doula postpartum, oferind sprijin mamei nou-născute. Partenerul său administrează o afacere în producție publicitară, cu atelierul într-o așezare vecină.
Programul lui este flexibil, adaptat zilnic la traseele copiilor spre școală, cabinetul medical sau activitățile extracurriculare.
Cum o mamă din Suceava a transformat golul din copilărie într-o casă plină de
În această locuință, liniștea este rară. Singurul moment de reculegere apare la amiază, când prichindeii dorm, iar copiii mari citesc. Deși visul său intim a fost dintotdeauna o gospodărie animată de mulți urmași, Alexandra recunoaște că nu toate clipele sunt ușoare. Epuizarea își spune adesea cuvântul.
O etapă crucială în evoluția sa a fost renunțarea la mitul „mamei ideale”.
Divorțul părinților, la vârsta de șapte ani, a determinat ca micuța Alexandra să fie luată în grija bunicilor materni, urmând apoi ani de creștere în regim de plasament.
A compus în minte scenarii despre cum s-ar fi comportat mama sa biologică.
De ce renunțarea la mitul mamei perfecte schimbă totul?
Devenind ea însăși părinte, a realizat că prin aceste exerciții de imaginație încerca să aducă la viață acea figură maternă idealizată, înțelegând în cele din urmă că perfecțiunea parentală este o iluzie.
Fundamentul acestei familii numeroase își are rădăcinile în discuțiile purtate de cei doi soți înainte de căsătorie.
Fiind creștini ortodocși practicanți, valorile spirituale au ghidat constant pașii cuplului. Drumul spre împlinirea ca părinți a fost însă presărat cu încercări. Primului născut i-au precedat mai multe pierderi de sarcină.
Deși primul prunc s-a născut la circa un an și jumătate după cununie – un interval scurt comparativ cu alte cupluri infertile –, suferința de dinainte a lăsat urme adânci.
Dorința uriașă de a avea urmași a făcut ca așteptarea și momentele de criză să fie resimțite cu o intensitate copleșitoare.
Cum a transformat o mamă golul din copilărie într-o casă cu șapte copii?
După primul succes, barca familiei a prins viteză.
Analizând parcursul, Alexandra mărturisește că orice pauză deliberată ar fi privat-o de prezența unora dintre micuți. Convingerea lor a fost de a nu interveni în destinul creionat de divinitate.
Ideea că ar fi putut amâne venirea unui copil îi provoacă acum o tristețe profundă; gândul că l-ar fi putut rata este imposibil de acceptat după ce l-a ținut în brațe.
Un episod semnificativ s-a consumat după nașterea celui de-al treilea copil. Pentru o scurtă perioadă, a crezut că aceasta va fi structura definitivă a familiei. Totuși, sentimentul de împlinire lipsea. Adânc în suflet resimțea o absență dureroasă, un dor straniu pentru niște copii pe care încă nu-i născuse, dar pe care simțea că îi cunoaște. Gândul că ei nu s-ar mai fi născut îi umplea inima de amărăciune. Totul se bazează pe opțiuni asumate din start și pe principii religioase ferm înrădăcinate.
Șapte copii, o mamă și o casă plină de viață!
Nu consideră că acest model este universal valabil, însă pentru ei a fost și rămâne o cale aleasă fără regret.
Privind în urmă spre propria copilărie, Alexandra păstrează amintiri luminoase.
Încă din primii ani, a făcut parte din corul parohial, activitate pe care o împărtășea cu femeia care a ocrotit-o în sistemul de plasament, pe care a numit-o și a simțit-o ca pe propria mamă.
Lipsa mamei biologice a fost o constantă din primii ani, începând cu despărțirea părinților la șapte ani. Cu toate acestea, ea subliniază că nu a dus lipsă de afecțiune. Implicarea bunei sale bunici a fost masivă, iar mama de plasament i-a oferit o iubire autentică. În anii adolescenței, confruntată cu provocările vârstei, a găsit echilibrul între trecutul complex și prezentul aglomerat, transformând fiecare zi într-o lecție de reziliență și bucurie.
