Claudia Chiru spune ce trebuie schimbat în școală pentru copii

De ce sistemul de admitere rămâne în centrul criticii asupra școlii românești?

Claudia Chiru spune ce trebuie schimbat în școală pentru copii

În ultimii luni, Claudia Chiru, profesoară Claudiu Chiru a dezvoltat o serie de intervenții publice în care a abordat, cu profunditate și sinceritate, provocările sistemului de învățământ din România, concentrându-se pe necesitatea de a reimagina școala în funcție de copil, nu în contrast cu el. Aceleași idei, exprimate în diferite contexte – de la conferința ACE la emisiuni televisate și articole scrise – formează un mosaic coerent al gândirii ei despre ce ar trebui să însemne educația în secolul XXI.

Nu se limitează la critică, ci propune o vizualizare alternativă, în care centrul nu este performanța academică măsurată prin note, ci dezvoltarea armonioasă a copilului ca ființă întreagă.

Una dintre cele mai frecvente observații pe care le face se referă la modul în care sistemul tratează diferențele individuale în ritmul de învățare. Chiru subliniază frecvent că un copil care nu citește cursiv în clasa întâi nu este necesar mai puțin inteligent. Această observație, făcută în august 2026, vine ca un antidot împotriva anxietei părinților care, obsedați de performanță timpurie, riscă să transforme învățarea într-o sursă de stres și frică pentru copii.

Ea avertizează că presarea excesivă la abilități scriitoare formale în vârste foarte mici poate ucide plăerea naturală de a descrie lumea prin cuvinte, transformând acte simple de expresie în sarcină.

În loc să se impună standarde rigide, ea sugerează observarea atentă a semnelor de curiositate și implicare, indiferent de modul în care acestea se manifestă.

Un alt domeniu de preoccupare este cel al comportamentului în clasă. Chiru refuză etichetele simpliste precum „neascultător” sau „deranjator”, considerându-le reducioniste și prejudicioare.

Într-un interviud din august 2026, explică că comportamentul unui copil nu este o mancărare de caracter, ci o formă de comunicație – adesea l’unică disponibilă când cuvintele lipsesc.

În loc să se pedepsesc manifestările, ea invită educații și părinți să le interpreteze ca semnale: poate fi exprimarea unei neînțelegeri, a unui stres emocional sau a unei necesități de mișcare neîmplinită.

Schimbarea perspectivelor – de la judecată la înțelegere – este, conform ei, primul pas spre un climat de clasă sănătos și productiv.

Această idee se leagă în mod natural de critica adresată sistemului de admitere la liceu, pe care l-a analizat în august 2026.

Chiru a afirmat că un sistem corect nu trebuie să se bazeze pe bună credință sau arbitraritatea oamenilor care îl administrează, ci pe criterii transparente, obiective și verificabile.

Noua metodologie de admitere, introdusă în acea perioadă, a ridicat întrebări legitime despre modul de evaluare a lucrărilor elevilor și despre măsurile de asigurare a corectitudinii examenului.

Ea a subliniat că orice reformă care lase loc interpretării subjective riscă să perpetueze inegalitățile existente, în special cele legate de mediul socio-economic sau accesul la resurse de pregătire.

Un sistem just, în concepția ei, trebuie să ofere chancă egală tuturor copiilor, indiferent de origine sau resurse familiale.

În același timp, Chiru a exprimat preoccupări serioase privind tendința de a anticipa excesiv învățarea formală în vârste preșcolare.

În august 2026, a comentat fenoménul părinților care îşi trimit copiii la clasa pregătitoare cu așteptarea că aceștia să știe deja alfabetul, să citească cursiv și să rezolve fișe de lucru complexe.

A avertizat că această presă nu doar că nu este necesară, ci poate fi contraproducătoare, transformând învățarea într-o sarcină și ucizând motivarea intrinseca.

În loc să se încurajeze copiii să-și exploreze lumea prin joc, descoperire și interacțiune socială, sistemul îi pune pe masă sarcinile de tip școlar prea devreme.

Ea a insistat, în mai multe occasii, că „copiii trebuie să se joace!” – o afirmație simplă, dar profundă, care contrazice ideologia performanței la tot costul.

Cum abordează Chiru delicat subiectul pubertății precoce?

Această poziție se întărește prin referirile sale la competențele non-cognitive, pe care le-a identificate ca esențiale pentru succesul școlar și viața adultă.

În iulie 2026, a subliniat că cei trei piloni recomandaţi de ea – regulaţia emoțională, perseverenţa și abilitatea de a lucra în echipă – sunt adesea neglijati în favoarea măsurării cunoştinţelor academice prin teste și fişe.

Totuşi, realitatea din sala de clasă arată că copiii care posedează aceste calităţi sunt mai bine pregătiţi să facţe faţă frustărilor, să se adapteze la schimbări şi să colaboreze eficient.

Neglijarea acestor dimensiuni, avertizează Chiru, nu doar că nu îmbunătăţeşte performanţa academică, ci poate duce la burnout, anxietate şi dezengajament din primele ani de şcoală.

Un alt aspect sensibil abordat de Chiru este tranziţia de la grădiniţă la şcoală, pe care o descrie ca un moment de vulnerabilitate mare pentru copiii mici. În iulie 2026, a sugerat părinţilor să participe la Ziua Porţilor Deschise nu doar pentru a evalua infrastructura sau programul, ci pentru a observa cum se simt copiii în acel mediu: dacă sunt bineveniţi, dacă au spaţiu să se mişce liber, dacă activităţile sunt adaptate vârstăţii şi nu sunt o extensie a programului de clasa pregătitoare.

Ea a avertizat că o tranziţie forcată, în care copicul este pus imediat în faţa cerinţelor rigide ale clasăi I, poate transforma entuziasmul iniţial în frică, refuz şi distress emocional. Şcoala trebuie să se adapteze copilului, nu invers.

În acelaşi context, Chiru a abordat delicăt subiectul pubertăţii precoce, în legătură cu care a colaborat cu dr. Oana Creţu în august 2026. A explicat că, deşi menstruaţia apare în mod obișnuit între 11 şi 13 ani, existenţa ei înainte de vârsta de 8 ani este un semn care necesită investigaţie medicală, nu panică.

A subliniat că părinţii trebuie să fie atenţi la schimbări fizice și emotive, dar să evite etichetarea sau stigmatizarea copilului.

În acelaşi timp, a tras atenţia pe periculul de a încărca copiii cu asteptări academice excesive în vârste foarte mici, practice care, conform ei, riscă să sufocate curiozitatea naturală şi să transforme învătarea într-o obligaţie golă de sens.

În juillet 2026, a participat la o discuţie privind sensul unui „colegiu bun”, unde a subliniat că calitatea unei instituţii nu se măsoară doar prin rezultatele la evaluări naţionale, ci prin modul în care promovează respectul, inclusivitatea şi dezvoltarea personală. A lăsat în evidenţă că o şcoală eficaţă nu este cea care produce cel mai bun elev în sensul traditional, ci cea care ajută fiecare copil să descopere puteriile sale, să înveţe să gestioneze eșecurile şi să devină capabil să ia decizii refleţii.

Această viziune se potriveşte cu insistenţa ei pe abilităţile non-cognitive şi cu refuzul ei să reducă copilul la un recipient pasiv de informaţii.

În ماي 2026, a comentat provocările legate de fişele de lucru în vacanţă, avertizând că excesul academic, chiar și în perioada de odihnă, distruge bucuria nativă de a învăţa. A explicat că părinţii, presiuni de normele sociale sau de frica de a rata, Încarcă copiii cu activităţi structurate chiar şi atunci când ar trebui să se odihnească, să joace şi să exploreze liber.

Acest lucru, conform ei, nu face copiii mai pregătiţi, ci mai stresaţi, mai puțin motivaţi şi mai desconectaţi de propria lor famină de a şti.

În schimb, a propus o abordare echilibrată, în care vacanţa să includă momente de învăţare informală – prin citire pentru plăcere, jocuri care stimulează În final, Chiru a revenit constant la ideea centrală: școala trebuie să fie făcută pentru copil.

Această frază, repetată în diferite variante pe parcursul lunilor august-septembrie 2026, nu este un slogan simplu, ci un principiu de proiectare.

Înseamnă că programele, metoda de predare, valutarea, chiar și arhitectura spațiilor trebuie să fie concepute în funcție de nevoile dezvoltării copilului, nu în funcție de tradiție, presiunea institutională sau cele dorite ale adulților. Înseamnă să se încredere în capacitatea copilului de a învăța prin joc, prin greșeală, prin experimentare.

Înseamnă să se respecte ritmul său, să se valoareze efortul nu doar rezultatul, și să se construiască o legătură de încredere între copil și adult – fie el profesor, părinte sau specialist.

Această perspectivă, desfășurată prin numeroase intervenții între mai și septembrie 2026, formează un apel coerent pentru o transformare profundă a educației în România. Nu se limitează la reforme superficiale sau schimbări de programe, ci ceră o schimbare de paradigmă: de la o școală care sortează, clasifică și pedeapsește, la una care cultivă, susține și eliberează potențialul fiecărui copil.

Mesajul lui Claudia Chiru nu este doar despre ce este greșit în școală, ci despre ce ar putea fi – dacă am avea curajul să punem copilul în centrul tot ce facem.