Notele mici sau prăpastia dintre generații?
Tinerii din Consiliul Național al Elevilor (CNE) trag un semnal de alarmă: ignorarea și critica constantă macină sănătatea emoțională a adolescenților de azi.
Ultimele știri
Școlile au nevoie de specialiști contra violenței, nu de paznici și detectoare de metale
Ghid complet pentru camera bebelușului: Siguranță și confort pentru nou-născut
Nou barometru pentru măsurarea stării de bine a elevilor din România
O fetiță de șapte ani face pasul spre marea scenă la Școala de SuperEroi Itsy BitsyȘtefan Ioniță, elev în ultimul an la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București și vicepreședinte CNE, a analizat în podcastul „Lume Bună” relația fragilă dintre părinți și copii.
Concluzia sa este dureroasă: mulți adolescenți se simt străini în propria casă, neauziți de cei care ar trebui să le fie cei mai apropiați aliați.
Ioniță descrie un scenariu cotidian, dar revelator: un elev vine acasă cu un 5 la matematică. În loc de o discuție constructivă despre dificultățile întâmpinate, părintele alege aproape instinctiv reproșul sau cearta.
Această reacție nu doar că nu rezolvă problema, dar blochează comunicarea, transformând școala dintr-un mediu de învățare într-o sursă constantă de stres.
Presiunea academică a devenit un alt punct de tensiune. Mânați de teama că odraslele lor vor eșua, mulți părinți transformă programul copiilor într-o cursă contra cronometru.
Meditațiile: soluție sau povară inutilă?
Ioniță observă că, deși mulți elevi s-ar putea descurca la Evaluarea Națională doar cu lecțiile de la clasă, aceștia sunt trimiși la două-trei ore de meditații săptămânal.
Rezultatul? Timpul liber dispare, iar oboseala cronică înlocuiește bucuria de a fi adolescent.
„Se pierde astfel timpul de interacțiune cu părinții sau cu acei oameni care ar trebui să fie aproape de noi”, explică reprezentantul elevilor. Distanța emoțională care se creează în acest vid de timp este, pe termen lung, la fel de nocivă ca o critică aspră. La polul opus, există părinți care aleg indiferența totală, o atitudine pe care Ioniță o consideră la fel de dăunătoare pentru dezvoltarea unui elev.
Pentru a evita acest cerc vicios, Ștefan Ioniță a ales o cale diferită pentru pregătirea Bacalaureatului. În loc de meditații costisitoare, învață colaborativ cu foști colegi din CNE care au obținut note de 10. Este un sistem bazat pe sprijin reciproc, mai eficient și mult mai accesibil, însă el subliniază că elevii nu ar trebui să fie nevoiți să improvizeze constant pentru a reuși.
În final, totul se reduce la emoție. Adolescenții au nevoie de un sprijin solid, care transcende notele din catalog. „Nu putem să facem acest lucru singuri, fără sprijinul, în primul rând, al părinților și după aceea al consilierilor școlari, al psihologilor de specialitate”, punctează vicepreședintele CNE.
Întrebarea sa retorică rămâne o provocare pentru toți adulții: „Dacă nici părinții nu ajung să te înțeleagă, atunci cine o s-o facă?”.
O simplă jumătate de oră petrecută seara, ascultând cu adevărat problemele copilului, ar putea fi primul pas spre vindecarea unei relații înainte ca aceasta să devină iremediabil fracturată.
